finanţări.europene


S-a publicat OUG nr. 19/2009, privind unele măsuri în domeniul legislaţiei referitoare la achiziţiile publice
13 martie 2009, 12:11 pm
Filed under: Achiziţii publice | Etichete: ,

Ordonanţa de urgenţă nr. 19/2009 privind unele măsuri în domeniul legislaţiei referitoare la achiziţiile publice

Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice şi luând în considerare faptul că neadoptarea unor astfel de măsuri ar putea avea ca efect o diminuare a gradului de cheltuire a fondurilor publice alocate, inclusiv a fondurilor comunitare, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local, cele mai afectate fiind proiectele incluse în Programul operaţional regional, POS Transporturi şi POS Mediu, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţie, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Continuarea la: http://achizitii-publice.eu/2009/03/13/textul-ordonantei-de-urgenta-nr-192009-privind-unele-masuri-in-domeniul-legislatiei-referitoare-la-achizitiile-publice/



S-au mărit pragurile în achiziţii publice
9 martie 2009, 6:33 am
Filed under: Achiziţii publice | Etichete:

Autoritatea contractantă va avea dreptul să achiziţioneze direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei este egală sau mai mică decât echivalentul în lei a:

  • 15.000 euro pentru fiecare achiziţie de produse sau de servicii, (Potrivit legislaţiei în vigoare, acest prag era de 10.000 de euro. Spre comparaţie, în Polonia acest prag este de 14.000 de euro, iar în Cehia 15.000)
  • 15.000 euro pentru fiecare achiziţie de lucrări. (Potrivit legislaţiei în vigoare, acest prag era de 10.000 euro. Spre comparaţie, în celelalte state membre UE acest prag este între 10.000 – 20.000 de euro)

Autoritatea contractantă va avea dreptul de a aplica procedura de
cerere de oferte numai în cazul în care în care valoarea estimată, fără TVA, a contractului de achiziţie publică este egală sau mai mică decât echivalentul în lei al următoarelor praguri:

  • Pentru contractul de furnizare – 100.000 euro (În prezent, acest prag este 75.000 euro potrivit legislaţiei romaneşti în vigoare, în Polonia 80.000 de euro, în Cehia 100.000 de euro)
  • Pentru contractul de servicii: 100.000 euro (În prezent, acest prag este 75.000 euro potrivit legislaţiei romaneşti în vigoare, în Polonia 80.000 de euro, în Cehia 100.000 de euro)
  • Pentru contractul de lucrări: 750.000 euro (În prezent, acest prag este 500.000 euro potrivit legislaţiei romaneşti în vigoare, iar în Polonia şi în Cehia acest prag este de 750.000 de euro)

Alte detalii la: http://achizitii-publice.eu/2009/03/07/cadrul-legislativ-al-achizitiilor-publice-a-fost-modificat-de-guvern/



POR: Procedura simplificată pentru atribuirea contractelor de lucrări, de furnizare şi de servicii
4 martie 2009, 8:12 am
Filed under: Achiziţii publice, POR | Etichete: ,

Operatori economici care au primit finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, domeniile majore de intervenţie 3.2, 4.1, 4.3, 5.1, 5.2 şi 5.3 care nu au calitate de autoritate contractantă în sensul Art. 8 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să respecte OUG 34/2006 doar dacă se încadrează în situaţiile stipulate la Art. 9 din ordonanţa amintită.

Pentru restul situaţiilor vor fi respectate următoarele „Instrucţiuni privind atribuirea contractelor de lucrări, de furnizare şi de servicii aplicabile în cazul operatorilor economici care au primit finanţare în cadrul domeniilor majore de intervenţie 3.2, 4.1, 4.3, 5.1, 5.2 şi 5.3 ale Programului Operaţional Regional 2007-2013.

(mai mult…)



Textul modificărilor la legea achiziţiilor publice, cu impact asupra fondurilor europene
2 decembrie 2008, 11:42 pm
Filed under: Achiziţii publice | Etichete:

www.achizitii-publice.eu face o analiză a modificărilor la OUG 34/2006 aduse prin OUG 143/2008:

Iată partea relevantă:

Au fost majorate pragurile de aplicare a prevederilor OUG 34/2006 în cazul persoanelor care nu au calitatea de autorităţi contractante, dar beneficiază de fonduri sau subvenţii alocate prin diverse programe. În preambulul OUG 143/2008 se vorbeşte despre Programul Operaţional Regional, POS Transporturi şi POS Mediu. Astfel, pentru contracte finanţate/subvenţionate în mod direct, în proporţie de mai mult de 50%, de către o autoritate contractantă, pragul peste care se aplică OUG 34/2007 devinde 200.000 de Euro pentru servicii şi 5.000.000 de Euro pentru lucrări. Nu se mai face referire la proceduri specifice pentru achiziţile de produse sau pentru achiziţiile de servicii sau lucrări sub pragurile ridicate. (mai mult…)



MLPDL achiziţionează un sondaj de opinie privind gradul de informare al grupurilor ţintă despre Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013
18 noiembrie 2008, 7:28 pm
Filed under: General | Etichete:

Autoritatea de Management şi Autoritatea Naţională din Bulgaria pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră  România -Bulgaria 2007-2013 au derulat, pe parcursul anului 2008, activităţi de informare şi promovare a Programului, cuprinse în Planul de comunicare al acestuia, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare a oportunităţilor de finanţare din cadrul programului şi de a aduce la cunoştinţa publicului larg contribuţia Uniunii Europene la dezvoltarea zonei de graniţă dintre cele două state, inclusiv contribuţia la implementarea politicii de dezvoltare regională. (mai mult…)



POR: MDLPL avertizează beneficiarii POR asupra obligativităţii utilizării contractelor de lucrări FIDIC
30 octombrie 2008, 1:14 pm
Filed under: Achiziţii publice, POR | Etichete:

Pe site-ul REGIO – Programul Operational Regional a fost publicată următoarea Notă către beneficiarii de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013:

Pentru contractele de lucrări lansate după data de 1 iulie 2008 este obligatorie aplicarea prevederilor Ordinului comun nr. 915/465/415/2008 pentru aprobarea condiţiilor contractuale generale şi speciale la încheierea contractelor de lucrări de către toate autorităţile contractante care implementează proiecte finanţate din fonduri publice (bugetele centrale şi locale). (mai mult…)



Modificări la legea achiziţiilor publice, cu impact asupra fondurilor europene
28 octombrie 2008, 5:02 pm
Filed under: Achiziţii publice | Etichete:

Guvernul a adoptat în şedinţa de astăzi, 28 octombrie 2008, o modificare importantă la legea achiziţiilor publice (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii), cu impact asupra proiectelor finanţate din fondurile europene implementate de entităţi (firme, ONG etc.) ce nu sunt autorităţi contractante. (mai mult…)



Achiziţie MDLPL: Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Regional
27 octombrie 2008, 9:51 pm
Filed under: Achiziţii publice | Etichete:

Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor a lansat astăzi procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului referitor la Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Regional (PATZR) pentru Regiunile de dezvoltare 1-8. (mai mult…)



Ce se mai cumpără pe 22 oct. 2008
23 octombrie 2008, 12:04 am
Filed under: Achiziţii publice, General | Etichete:

Centrul Român pentru Pregatirea si Perfectionarea Personalului din Transporturi Navale cumpără prin licitaţie deschisă (cod CPV 79421000-1 – Servicii de gestionare a proiectelor, altele decat pentru lucrarile de constructie) Asistenta Tehnica pentru elaborarea si implementarea unui proiect integrat de dezvoltare a infrastructurii, dotarii cu echipamente necesare formarii profesionale si transfer de know how, din fonduri structurale nerambursabile ale Uniunii Europene. In cadrul contractului se vor realiza urmatoarele servicii:
1.Realizarea studiului de fezabilitate integrat
2.Elaborarea documentatiilor necesare obtinerii acordurilor, avizelor si autorizatiilor aferente obiectivului de investitie
3.Elaborarea Specificatiilor Tehnice pentru implementare
4.Project management pe toata perioada de derulare a proiectului
5.Monitorizarea implementarii proiectului
Valoarea estimata fara TVA: 785,000 EUR
Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 25.11.2008, ora 12:00 (mai mult…)



Ce se mai cumpără pe 21 oct. 2008
22 octombrie 2008, 11:54 am
Filed under: Achiziţii publice, General | Etichete:

SC ROSAVIL RM.VALCEA cumpără în cadrul unui proiect finanţat (sau finanţabil – nu este clar) din Programul Operational Sectorial (POS)- Cresterea Competitivitatii Economice (CCE), Elaborare studiu fezabilitate si plan afaceri pentru o firma strat-up; constructii si utilaje noi, tehnologii novatoare, produse pentru high-tech; sistem de management modern(e-business), cod CPV 73300000-5 – Proiectare si executare in domeniul cercetarii si dezvoltarii. Deşi valoarea estimata fara TVA este de 35.000 EUR, procedura aleasă este licitaţia deschisă. Termenul limita pentru primirea ofertelor este 24.11.2008, la ora 15:00.
(mai mult…)




Follow

Get every new post delivered to your Inbox.