În Monitorul Oficial nr. 738/31 oct. 2008 a fost publicat Ordinul Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 1338/2008 privind procedura de emitere a avizului Natura 2000.
Textul Ordinului, aşa cum a apărut în Monitorul Oficial:
Vă reamintim precizările Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional din documentul Instrucţiune către solicitanţii de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 privind avizul Natura 2000:
în cazul proiectelor pentru care se solicită finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, având în vedere faptul că acest program este co-finanţat din fonduri comunitare prin Fondul European de Dezvoltare Regională, este obligatorie solicitarea şi obţinerea avizului Natura 2000.
Ca urmare, obţinerea avizului Natura 2000 constituie o condiţie esenţială în vederea acceptării unui proiect pentru a primi finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional şi a încheierii contractului de finanţare aferent.
Cerinţa de mai sus este aplicabilă tuturor solicitanţilor de finanţare nerambursabilă, pentru toate axele prioritare şi domeniile majore de intervenţie ale Programului Operaţional Regional, inclusiv în cazurile în care obţinerea acestui aviz nu este menţionată în Ghidul solicitantului corespunzător.
În toate cazurile, verificarea existenţei avizului Natura 2000 se efectuează cu ocazia vizitei la faţa locului, în etapa precontractuală, înainte de semnarea contractului de finanţare.
Instrucţiunea poate fi descărcată de aici.
Scrie un comentariu până acum
Scrie un comentariu

